Cetatea Alba Iulia, ”asediată” din nou după 160 de ani

Cetatea Alba Carolina a devenit „câmp de luptă” cu soldaţi înarmaţi care gata să „atace”. Pasionaţii de airsoft din toată ţara s-au întrecut prin catacombele şi tranşeele edificiului istoric, transformându-l într-un imens câmp de luptă, după 160 de ani de la ultima bătălie pentru cucerirea Cetăţii.

Echipaţi că în teatrele de operaţiuni, cu diverse copii ale unor arme reale, practicanţii sportului apărut în 1970 în Japonia, au îmbinat fără să vrea istoria cu modernismul şi tacticile militare. Zeci de combatanţi înarmaţi până în dinţi s-au luptat pentru supremaţie în cea mai mare cetate din România-Alba Carolina. Armele lor trag cu bile, iar sportul acesta este născut din pasiunea pentru jocurile video sau aplicaţiile militare.

Una dintre cele mai spectaculoase probe a fost cea de eliberare a unui ostatic din catacombele cetăţii. Cele mai bune echipe şapte echipe de AIRSOFT s-au luptat pentru supremaţie la „Adventure Airsoft Contest”de la Alba Iulia. Competiţia s-a desfăşurat cu participarea unor echipe din Arad, Mediaş, Cluj-Napoca, Deva, Braşov, Sibiu, Turda, Luduş. Competiţia a fost organizată de Asociaţia de Airsoft “Super Daddys”, în colaborare cu Primăria Alba Iulia.